Et voila!

Eva Maria, nascuta pe 30 septembrie 2011 la Spitalul Universitar de Urgenta din Bucuresti la ora 11.45 a.m., 3700 g, 49 cm, 3 cm de par negru ("bebe cu peruca"), Apgar 9 la 1 minut, Apgar 10 la 5 minute - cezariana cu anestezie generala:

Maine

Da, maine, 30 septembrie, ne intalnim. Azi am fost echilibrata, mi-am facut de lucru cu tot felul de maruntisuri, imi racai curajul de pe margini si stiu ca o sa o facem si pe asta. Maine pe vremea asta o sa avem un bebe nou nout, cateii sunt deja la mama, iar azi am primit o multime de bunatati de la Raluca, sora lui Ciuly. De abia astept sa treaca ziua de maine si sa ne vedem de viata asta noua!

Pentru ca (teoretic) mai e putin...

...iar mie mi-e in continuare foarte frica de nastere, am hotarat sa fac o lista cu chestiile pe care de abia astept sa le fac dupa ce se naste pitica (exceptandu-le pe cele strict legate de ea, pentru ca de abia astept sa fim in trei, se intelege):

1. oricat de grasa eram inainte, de abia astept formele de atunci, sa imi vad si eu varful picioarelor, sa nu imi mai vad balonul asta urias si plin de vergeturi primul lucru cand ma trezesc de dimineata.
2. sa respir normal, sa inghit normal, sa diger normal.
3. sa ma pot misca normal, nici nu mai stiu cum e. sa merg sa inot, sa ma plimb prin magazine ca sa-mi iau haine, nu ca sa ma misc ca-i bine pentru sarcina si in aer liber nu pot respira, pentru ca nu-i conditionat!
4. sa ma mai relaxez, sa nu mai imi treaca prin cap la fiecare 10 minute ca o sa mor
5. sa fac sex, sex, sex, ca nici nu mai tin minte ce e aia (protejat, se intelege, cred ca o sa vorbesc cu dr. B sa gasesc ceva de protectie pe termen mai lung decat prezervativele)
6. sa reluam roadtrip-urile, sa mergem la Bran, la mare, in Germania, in trei, in cinci (sa nu uitam de cei 2 catzei, nu?), nu conteaza, doar sa iesim odata din casa!
7. vin! mancare buna si cruda! o, daaaa...
8. am mai zis de sex, nu?

Egoist, pentru ca daca eu o sa fiu bine, toata lumea din jurul meu o sa fie bine...

Lili Marlene

Pe Katza am crescut-o in burta cu Lili Marlene, reactioneaza acum ceas atunci cand i-o cant sau i-o pun pe YouTube (culmea, varianta veche, a lui Lale Andersen, care e mai marsaluitoare decat a lui Marlene Dietrich). Vati would be so proud! Sunt curioasa cum va reactiona la ea odata ajunsa "pe partea astalalta" a burtii. Zur Erinnerung, below!

Recapitulare de septembrie

...pentru ca am fost admonestata pentru faptul ca tocmai acum, cand se impute treaba, nu am mai scris nimic.
Pana la jumatatea lunii am cam dat bezmetica din toate membrele, ca un gandac intors cu burta in sus. Am descoperit problema cu zaharul, care, din fericire, s-a rezolvat temporar doar cu dieta (adica nu a mai fost necesar sa imi injectez insulina). Pe chestia asta am mancat doar te miri ce, branza de vaci, branza Fagaras, cas si iarba, de am slabit vreo 2-3 kile, ceea ce duce totalul kilelor acumulate in aproape 9 luni de sarcina la formidabila cifra de 4. Incredibil. Katze cantareste sigur cam tot pe atat, plus angaralele ce-o insotesc inca o data pe atat, o sa ies mai slaba din sarcina decat am intrat.
Dupaia a trebuit sa constat cu amaraciune ca iar mi s-au intors atacurile de anxietate. Mi se sufla din offsaid ca e normal in ultima luna, dar eu am stomacul facut ghem 24 din 24, si din cand in cand raman fara aer, moarta de frica.
Dr. B. a hotarat ca, in conditiile greutatii, miopiei, diabetului si (mai nou) al tensiunii usor crescute, copilul va trebui scos (ce nu-mi place cuvantul asta!) prin cezariana, fapt generator de tot soiul de scenarii apocaliptice in mintea mea odihnita si hiperactiva. Incerc sa-mi spun de 100 de ori pe zi ca e rutina-rutina-rutina, si n-o sa mor-mor-mor, dar piticul de pe creier e posomorat si n-are chef de autostimulare.
Reality-check-uri au fost doua: primul, in al doilea weekend al lui septembrie, cand dr. B. mi-a zis sa ma internez totusi o zi-doua in spital, avand in vedere durerile de burta care nu ma mai lasau, chit ca la 2 controale totul arata normal. Am stat, deci, la spital, si a fost nasol, dar, din fericire, n-aveam nimic mai mult decat niste penibile gaze, care faceau concurenta presiunii restului chestiilor de la mine din burta si nu ma lasau sa stau pe nici o parte decat pe spate.
Cel de-al doilea reality check a venit acum 2 zile, cand Luiza a nascut pe nepusa masa, cu o luna mai devreme, ceea ce a transformat toata aventura asta in trei (gravide) intr-o treaba cat se poate de palpabila, nu doar teoretica si in capul meu. Era chiar in ziua in care Ciuly a hotarat sa luam totusi patutul de la IKEA, sa fie acolo. Iar Alexa a fugit si ea, intr-un suflet, tot intr-acolo sa si-l cumpere, imediat ce a auzit de Luiza. Fetele-s bine acum, iar Ciuly s-a dus cu proaspatul tata la targul de bebelushi, sa ia carucior fetii noastre. Care, dupa cum se vede, se va naste bine si la termen, adica cel mai devreme la sfarsitul saptamanii viitoare, si mai probabil insa, dupa 1 octombrie.

Parti bune

Stiu, am tot zis ca nu imi place sa fiu insarcinata, ca mi-au luat alienii corpul si fac tot felul de experimente pe el, dar cateva chestii au fost misto. Eva, Suesste, tu n-ai nicio vina, ma-ta-i nebuna. Prima chestie misto: factorul egalizator al burtii. Nu mai sunt grasa, sunt gravida. O sa redevin grasa cat de curand, dupa care, Doamne ajuta, o sa incerc sa slabesc in ritmul in care slabesc si celelalte foste gravide. Ce o sa ma fac fara burtoi? O sa ma mai pot freca pe burta fara sa am un bebe in ea fara sa zica lumea ca a innebunit grasa? A doua chestie misto: pe alocuri, am reusit sa lay back and relax. Am putut sa ma miortai, desi lumea mi-a cam luat-o in nume de rau, mai ales astia apropiati, despre care aveam o cu totul alta parere. Mi s-a spus ca-s puturoasa, ca sufar de mania persecutiei (sora cu paranoia) si ca-s de un egoism de nedescris...

Dang!

Mi-a iesit foarte prost glicemia (mai ales dupa testul de intoleranta la glucoza), trebuie sa ma vada un diabetolog. Nu putea sa mearga totul bine pana la capat, nu?

Recolta de octombrie, care va fi de fapt de septembrie

...ca asa ne-a zis dr. B la ultima vizita. Pe 6 septembrie va fi urmatoarea intalnire, bebelina are deja 2600 g, e mai mare cu aproape 2 saptamani decat varsta calculata cu calendarul. Am fost scoasa de pe Aspenter, probabil ca in vederea nasterii iminente (brrrr), cine-mi explica si mie, nu stiu. Municipalul inca nu s-a deschis, dar cica vom avea consultatii si acolo, deci voi avea timp de acomodare, macar putin. In continuare mi se cam rupe de nastere, nu prea inteleg how come, cunoscandu-ma, poate si-a facut, in sfarsit, efectul magneziul. Altfel, sunt cam parasita, asa... Domnul a devenit chiar agasant cum i se frange lui ca eu nu pot dormi, ca bebe Eva se invarte furios prin burta, iar el n-are nici cea mai mica curiozitate sa vada, sa puna mana, sa se intereseze, sa nu mai vorbim ca trebuie sa ma rog de el sa imi dea o mana sa-mi ridic corpul de balena de pe canapea sau din scaunul de masina. Ma descurc, nu-i vorba, dar dureaza aproximativ 15 minute pana ma mobilizez. Asta e, sa speram ca dupa ce se materializeaza copilul va fi mai interesat. Daca nu... well, I'm kinda screwed.

Mi se pare normal...

Maternitatea spitalului Municipal e inchis pana pe 15 septembrie. In fond, daca n-am doctor, de ce mi-ar trebui spital?
Cochetam, in caz de urgenta, si cu varianta asta, desi e ingrozitor de scump.

Bilant provizoriu 1

Privind retrospectiv, de-a lungul sarcinii am avut si... n-am avut sprijin. Am avut sprijin tehnic, am fost carata la doctor, n-a trebuit niciodata sa ma duc singura la analize, cat am stat la mama au fost intinse rufele spalate pentru mine.
Dar sprijin moral? De cand am aflat si am anuntat ca a aparut Eva in peisaj, reactiile s-au succedat de la "ca n-oi fi singura care e gravida" si pana la "eu am nascut de 2 ori si n-am avut nici pe dracu". Ceea ce e de cacat (sorry bebe, mama vorbeste ca porcu', invata-te), mai ales ca am fost prima din familie cu sarcina la vedere, deci nu se poate zice ca lumea s-ar fi plictisit deja. Ca s-a nimerit sa mai fie inca aproximativ 6700 de gravide in acelasi timp cu mine mi-a sabotat buna dispozitie inca de la inceput, la fel si micile probleme cu care m-am confruntat, sa nu mai vorbesc de atacurile paralizante de spaima, provocate, evident, de lipsa de empatie din jurul meu coroborata cu nesiguranta constanta de care m-am lovit la fiecare simptom mai ciudat si neaplaudat decat cu cate un "hai ca n-ai nimic, e normal in sarcina" (eventual spus de un barbat care n-a stat in viata lui langa o gravida.

Avem program

Eva nu prea-i matinala, se scoala cu chiu cu vai (mult) dupa ce fac eu ochi, imi da cate un ghiont asa, de control, Mutti, sa-ti aduci aminte ca-s acolo. Dupa care, de cele mai multe ori, se culca la loc si nu se mai trezeste decat dupa amiaza tarziu, cand, intr-adevar, isi face de cap, danseaza pe doo-wop si gesticuleaza frenetic in spiritul YMCA, de-mi face burta singura valuri.
Am intrat in luna a 8-a. Ieri i-am zis lui Ciuly, "iti dai seama, in doua luni suntem parinti!", la care el a zis "Pai suntem deja". Eu, mai isterica si sufocanta, el, implicat in stilul lui responsabil dar mai putin apropiat, rolurile sunt gata de pe acum...

Zur Erinnerung

Luiza, Alexa, Irene @ 7 luni - 24 iulie 2011

33

...si incepem o noua numaratoare. Aia in care voi avea 36 cand Eva va intra la Kindergarten si 40 (!!!!) cand se va duce la scoala. Si un pic peste 50 (??????) cand va iesi din scoala.

Intinerim. Si mergem pe un alt ceas de pe acum.

Amestecate

Am trecut deja de 2 saptamani de cand stam la mama, e mai putin rau decat ma asteptam, asta pentru ca am inceput sa lasam toate cate un pic de la noi. Afara e o caldura sinistra, care in weekend m-a adus prematur acasa de la o plimbare pana la Letca. Mi se umflasera picioarele ca niste cozonaci in tavi inainte de Craciun, drept pentru care am mai avut o tentativa de AdP, pe care insa am reusit sa o controlez, de bine, de rau. Seara mi se dezumflasera picioarele la loc, dar a doua zi de dimineata mi-am scos preventiv verigheta si am pus-o bine, o sa mi-o pun inapoi dupa ce nasc, cand toate (cica) isi revin miraculos la situatia mai mult sau mai putin initiala.
Uite, chiar acum cand scriu, pitica face fitness la mine in burta. E foarte activa in ultima vreme, ieri am pus un CD cu Beatles de mi-a topait dup-aia 3 ore incontinuu. Nu stiu daca de nervi sau apreciere, o sa mai incerc azi cu Creedence :).
Altfel, e mult mai bine. Continui sa imi pastrez "silueta" (oscilez intre 4 si 5 kg luate in toate lunile de sarcina) si sper ca la sfarsitul celor noua luni sa nu fie mai mult de 7. Asta ar insemna ca ma intorc acasa cu minunata greutate de la care am plecat, si sper ca la sfarsitul anului sa mai scap de vreo 10 kg. Ceea ce e destul de posibil, avand in vedere schimbarile de lifestyle.
Intre timp ma gandesc tot mai mult la nastere, intr-un mod parca mai putin dramatic decat pana mai ieri (incep sa imi doresc sa nasc odata si sa ne vedem de viata noastra in continuare, asa cum o fi si cum s-o schimba).
Acasa la noi renovarea e in toi, totul pare sa mearga foarte bine, domnul se ocupa de toate, iar eu il iau la 3 pazeste daca mi se pare ca ceva nu-i coser. Pana acum ne-au instalat geamurile noi, iar zugravul si echipa lui au inceput reparatiile, ba chiar au zugravit pe ici pe colo.
Bineinteles ca ma lovesc parca tot mai mult de oameni care isi boteaza copiii Eva Maria, de parca ar fi singurul nume (sau combinatie) care exista pe aceasta planeta, si cum de nu s-au gandit pana acum la el...? Ciuly zice ca-i sindromul Golfulica, testat pe propria noastra piele: daca acum 5 ani nici nu stiam cum arata, imediat cum ni l-am luat am inceput sa-l vedem pe toate drumurile. Pe de alta parte, n-ar fi cam cretin sa zic "pe a noastra o cheama Eva" si sa mi se raspunda din cele 4 colturi "si pe-a mea", "si pe-a mea". Cu toate acestea, nu vad ce altceva i s-ar potrivi. Daca nimanui nu-i place Vera (de ce nu, n-am inteles), va trebui sa ne obisnuim cu ideea ca mai sunt si altii ca ai nostri. Ca doar eu n-oi fi fost singura Irina Maria (desi Ioana cred ca a fost singura Ioana Manuela :)).

Haha

Psihodilibaurul mi-a dat azi de dimineata un sms in care spunea ca e la spital, suspect de hepatita. Acum: should I freak out or not?

Mama

Mama nu vrea sa-i zicem Oma, nici Nana, ci in tot felul de moduri aiuristice, care, crede-ma, n-au absolut nici un sort de izbanda. Prevad ca daca Eva o sa-i zica Caca, o sa fie cat se poate de multumita :) si va trebui si noi sa-i zicem la fel pana in vecii vecilor.
Zilele sunt parca mai pline in Geniului decat in Perlea, chit ca a trecut deja o saptamana si renovarile tot nu au inceput. Stam cu totii dupa faimoasele geamuri, si cum ele nu sunt inca gata, totul e pe stand-by. Totul e bine, doar sa nu ajungem totusi, daca se poate, cu bebe la demisol.
Pe mine ma mai apuca din cand in cand gandurile negre, respir insa adanc din burta si imi deturnez atentia, iar de joia trecuta nu am mai avut nici o problema semnificativa. Am vazut doar ca ma apuca ingrijorarea atunci cand citesc ceva mai nasol legat de sarcina sau de nastere pe forumuri sau in ziare (sau cand ma uit, de exemplu, la 12 noaptea la un maraton Dr. G pe Discovery ID, dar asa imi trebuie, daca nu imi pot invinge curiozitatea asta macabra). Concluzia e ca ar trebui sa ma abtin sa ma uit la asa ceva si sa ma ocup doar de desene animate si de planuri pentru camera pisicii. E mai bine totusi, parca am mai prins putere (nu fizica, aia e in scadere vertiginoasa, ma transform intr-o balega).
Si trebuie sa ma hotarasc cam cum as vrea sa nasc. Incertitudinea nu-i prietena mea cea mai buna.

S(h)atra

Au trecut 3 zile de cand ne-am mutat la mama, pentru ca la noi trebuie sa inceapa renovarea. Bineinteles ca din vorba-n vorba si dintr-una intr-alta ajungem sa reconstruim casa, dar sper din tot sufletul sa fie cum trebuie, chiar daca nu neaparat asa cum imi place. Se desfiinteaza biroul meu si nemaipomenita mea biblioteca intinsa pe doi pereti, din parchet si pana in tavan si se infiinteaza Eva-land, cu pereti galben-pai si perdelute verde-praz, cu prognozate papadii pictate (sau lipite, ca-i mai sigur efectul). Am comandat usi si ferestre noi, drept pentru care toata casa va trebui rezugravita. Domnul s-a jucat cu doi prieteni buni de-ai nostri care si-au imprumutat carcile ca sa il ajute sa stranga mobila si pare sa fi iesit treaba foarte buna, m-a dus ieri, dupa scoala, in vizita acolo ca sa-mi arate. Era mandru, iubitul meu, de ce ordine brici a facut. Nu vreau sa ma gandesc ce haos este in garaj, l-om rezolva la un moment dat.
Aici e ok deocamdata, am hotarat sa stam in casa mea din tenebre, prima mea casa semi-independenta, deci am un loc unde sa ma retrag. Am facut si niste meditatii, ma fac ca mai traduc, desi nu-s in stare sa ma concentrez la computer mai mult de 2 ore legate, si as dormi in continuare mai mereu.
Pisica misca tot mai aprig, incerc sa-l fac pe domn sa ma pipaie pe burta mai mult, dar deocamdata e destul de putin interesat, zice ca de abia asteapta sa faca asta cand se naste, nu acum. Eu nu cred ca are vreo importanta ce face acum, poate sa urle la ea prin burta mea, n-are nici o relevanta. Poate doar pentru el. Eu ii zic tot mai des pe nume, m-am obisnuit deja cu el si nu cred ca as putea sa-i zic altfel. Si ii cant melodia preferata a tatei, chiar daca nu-i stiu toate versurile, dar asa o sa aiba si ea Opa, cel mai Opa dintre Opas.

Daca n-am mai scris de ceva vreme...

...este pentru ca lucrurile s-au mai asezat. La ecografia morfologica de trimestrul al II-lea (de unde provine si poza din postul anterior) totul arata ok, poate cu aceleasi mici devieri nesemnificative la arterele uterine, de care mi s-a spus sa nu ma ingrijorez, dar sa ma hidratez calumea, ceea ce incerc sa fac.
Altfel, am fost destul de bine, cu exceptia iesitului afara. Acum, nu stiu care o fi explicatia: aia simpla ar fi ca a devenit brusc ingrozitor de cald si de umed si ma sufoc, drept pentru care creierul meu da comanda de intrat in panica. Am patit chestia asta de cateva ori in ultima luna, drept pentru care mi-am rugat putinii cursanti pe care ii mai am la ore sa vina la mine acasa, ceea ce au si facut. Cel putin pana la 1 iulie va merge solutia asta, dupa aceea insa va fi mai greu, pentru ca intram in renovare, deci trebuie sa ma intorc la scoala, cu taxi, cu Ciuly, oricum, dar nu pe jos.
La ultimul control mi-au gasit si un col cam scurtat, drept pentru care trebuie sa stau relativ teapana si linistita, fara sport, sex sau miscari bruste, desi tare mi-ar mai fi placut sa mai merg la bazin, acum ca mi s-a vindecat, in sfarsit, degetul. In casa o iau usor usor razna, ieri seara mi s-a facut rau in timp ce plimbam cateii (eram cu domnul), iar de dimineata m-am trezit cu o stare foarte apropiata mahmurelii, care, in loc sa fie tratata cu ochiuri si ketchup ca pe vremuri, a fost negociata din nou cu luat de tensiune si criza de anxietate. Dupa masa voi ajunge la psiho, poate de data asta imi da si mie niste sfaturi de iesit din galeata. Iar de vineri pana duminica e musai sa iesim putin din Bucuresti, macar pana la Bran daca nu alta parte, nu mai suport casa asta.

...si prima ei poza, kind-of

(c) dr. AS, azi pe la pranz, la Anima. Daca nu eram asa grasa, poate se vedeau mai multe si mai clare, dar ne multumim cu orice veste pozitiva. Totul e ok.