Dang!

Mi-a iesit foarte prost glicemia (mai ales dupa testul de intoleranta la glucoza), trebuie sa ma vada un diabetolog. Nu putea sa mearga totul bine pana la capat, nu?

Recolta de octombrie, care va fi de fapt de septembrie

...ca asa ne-a zis dr. B la ultima vizita. Pe 6 septembrie va fi urmatoarea intalnire, bebelina are deja 2600 g, e mai mare cu aproape 2 saptamani decat varsta calculata cu calendarul. Am fost scoasa de pe Aspenter, probabil ca in vederea nasterii iminente (brrrr), cine-mi explica si mie, nu stiu. Municipalul inca nu s-a deschis, dar cica vom avea consultatii si acolo, deci voi avea timp de acomodare, macar putin. In continuare mi se cam rupe de nastere, nu prea inteleg how come, cunoscandu-ma, poate si-a facut, in sfarsit, efectul magneziul. Altfel, sunt cam parasita, asa... Domnul a devenit chiar agasant cum i se frange lui ca eu nu pot dormi, ca bebe Eva se invarte furios prin burta, iar el n-are nici cea mai mica curiozitate sa vada, sa puna mana, sa se intereseze, sa nu mai vorbim ca trebuie sa ma rog de el sa imi dea o mana sa-mi ridic corpul de balena de pe canapea sau din scaunul de masina. Ma descurc, nu-i vorba, dar dureaza aproximativ 15 minute pana ma mobilizez. Asta e, sa speram ca dupa ce se materializeaza copilul va fi mai interesat. Daca nu... well, I'm kinda screwed.

Mi se pare normal...

Maternitatea spitalului Municipal e inchis pana pe 15 septembrie. In fond, daca n-am doctor, de ce mi-ar trebui spital?
Cochetam, in caz de urgenta, si cu varianta asta, desi e ingrozitor de scump.

Bilant provizoriu 1

Privind retrospectiv, de-a lungul sarcinii am avut si... n-am avut sprijin. Am avut sprijin tehnic, am fost carata la doctor, n-a trebuit niciodata sa ma duc singura la analize, cat am stat la mama au fost intinse rufele spalate pentru mine.
Dar sprijin moral? De cand am aflat si am anuntat ca a aparut Eva in peisaj, reactiile s-au succedat de la "ca n-oi fi singura care e gravida" si pana la "eu am nascut de 2 ori si n-am avut nici pe dracu". Ceea ce e de cacat (sorry bebe, mama vorbeste ca porcu', invata-te), mai ales ca am fost prima din familie cu sarcina la vedere, deci nu se poate zice ca lumea s-ar fi plictisit deja. Ca s-a nimerit sa mai fie inca aproximativ 6700 de gravide in acelasi timp cu mine mi-a sabotat buna dispozitie inca de la inceput, la fel si micile probleme cu care m-am confruntat, sa nu mai vorbesc de atacurile paralizante de spaima, provocate, evident, de lipsa de empatie din jurul meu coroborata cu nesiguranta constanta de care m-am lovit la fiecare simptom mai ciudat si neaplaudat decat cu cate un "hai ca n-ai nimic, e normal in sarcina" (eventual spus de un barbat care n-a stat in viata lui langa o gravida.

Avem program

Eva nu prea-i matinala, se scoala cu chiu cu vai (mult) dupa ce fac eu ochi, imi da cate un ghiont asa, de control, Mutti, sa-ti aduci aminte ca-s acolo. Dupa care, de cele mai multe ori, se culca la loc si nu se mai trezeste decat dupa amiaza tarziu, cand, intr-adevar, isi face de cap, danseaza pe doo-wop si gesticuleaza frenetic in spiritul YMCA, de-mi face burta singura valuri.
Am intrat in luna a 8-a. Ieri i-am zis lui Ciuly, "iti dai seama, in doua luni suntem parinti!", la care el a zis "Pai suntem deja". Eu, mai isterica si sufocanta, el, implicat in stilul lui responsabil dar mai putin apropiat, rolurile sunt gata de pe acum...