Prima ei carte

Police (adica degetul mare de la mana dreapta, nu institutia sau formatia)

Ieri dimineata mi-am adunat tot curajul si am cerut sa fiu (iar) operata la deget. Imi curgea puroi deja de mai bine de o luna, si in ciuda tuturor interventiilor nu s-a rezolvat nimic. Asta si pentru ca, dintr-un motiv pe care nu l-am inteles, 2 medici mi-au zis ca nu pare plaga facuta de aschie (dom'ne, am vazut-o si simtit-o cu se infige in mine, cam cat de plastica mai pot fi?). Ieri mi-au facut internare (prima din viata mea - cred -), m-au imbracat in 2 halate oribile - ca 1 singur nu ma acoperea cat sa fiu decenta, mi-au facut EKG si analize (iar!), si m-au dus intr-o sala de operatii ca la carte, unde m-au intins pe o masa, mi-au pus paravan si mi-au facut toate chestiile pe care le stiam teoretic (sau din Grey's Anatomy), de m-am cam speriat. N-am facut urat, ca mi-era rusine de tata, datorita lui eram acolo. In fine. Dupa ce mi-au taiat degetul am auzit-o pe doctorita zicand "uite, mai, ca avea femeia dreptate". Si scoate o aschie. Dupa care vede ca mai era una, si mai adanc. Amandoua mari. Chestia e ca imi aduc aminte perfect cum am scos aschia cand m-am intepat si ca parea intreaga...
Ma rog, distractie.
Iar acum cred ca din cauza antibioticului am facut o reactie "down there", ca de-abia pot sa stau jos si am dormit si foarte prost azi noapte.

Victorii mici si mari

Da, m-am mai linistit (putin), pentru ca ieri am vazut bebelina la ecografie si era bine (si era tot bebelina, nu-i crescuse o puta intre timp). Acum DPN-ul este pe 3 octombrie, deci in ritmul asta intram in septembrie (no problem there, numai ca as prefera sa nu fie Fecioara). Degetul meu, dupa ce a ajuns la chirurg (dupa ce, anterior, fusese parlit la dermatolog - prost), a fost tinut o saptamana in atela ca sa se dezumfle si a trebuit sa inghit un antibiotic, dar cu toate astea ieri, in prima zi fara atela, iar a scurs puroi, ceea ce ma face sa ma urc pe pereti, si de data asta nu de spaima, ci de enervare - chiar sunt toti doctorii incompetenti, sau dau eu numai de ei? Adica, pe buna, ce zgaiba e aia care nu se vindeca intr-o luna si jumatate dupa toate interventiile pamantului? De taiat n-a vrut (inca) sa ma taie, toti se feresc de mine ca-s gravida ca de leprosi, dar cred ca voi cere la consultul viitor clar sa o terminam odata, ca chiar am nevoie de degetul asta pe viitor.
Pana una alta, azi voi trece si pe la psiholog, sa ma invete putin sa ma descurc cu "noua eu", in ultimile cateva saptamani avand cateva mini- si maxi- atacuri de panica, de m-am saturat. Nu sunt foarte convinsa ca va ajuta cu ceva, dar treaca, sa o facem si pe asta. Era o tipa de la cursurile mele, psiholoaga, cu care mi-ar fi placut sa lucrez, dar suntem evident in conflict de interese, asa ca asta e, ma duc la nenea asta, sa vedem ce-o intelege dintr-o femeie gravida body-dismorfica cu crize de anxietate traduse in bulimie si carti despre moarte.

Bineinteles ca m-am speriat ingrozitor

A trebuit, spuneam, sa-mi fac niste analize foarte scumpe care sa-mi stabileasca profilul genetic de trombofilie + analiza situatiei actuale. In fine, au iesit, si nu au fost spectaculoase (desi, ca s-o spunem pe-a dreapta, n-au fost nici prea proaste). Drept pentru care m-am speriat groaznic de n-am putut fi consolata decat dupa vreo 2 zile in care am stat acasa gandindu-ma la ce-i mai rau pentru toata lumea implicata (bebe ramas fara mancare in burta si eu cu un tromb care o ia in sus pe Siret si-mi da atac cerebral or something). Dupa ce m-am consultat insa cu 3 medici - dr. B. - care mi-a dat de la bun inceput vestea proasta si m-a bagat pe o pastila de Aspenter pe zi, pentru ca (citez) "nu-i inca cazul de heparina" -, dr. F. (da, e nou in lista) si Ro. (dr. Ro :), ca-i cardioloaga pana la urma, si-mi stie si istoricul de atacuri panicoase - m-am mai relaxat, dupa care chiar mi s-a fixat in minte ca Aspenter chiar e apa de ploaie, nu-i nimic grav. Dar, bineinteles, acum interpretez toate semnele ciudate ca semne de trombofilie (am o durere la picior, ma tine cumva, daca cumva...). De abia astept sa merg la urmatoarea ecografie, chiar daca mai am de asteptat aproape 2 saptamani, dupa cum mi-a comandat dr. B. Dup-aia urmeaza morfologica de 22 de saptamani unde vom vedea ca balerina (la ce plimbari ritmate imi face prin burta) e bine si doar ma-sa-i nebuna de legat.
Pe scurt, ca dadusem iar in niste crize de sperietura ingrozitoare: am vorbit sa ma duc la un psiholog care sa ma invete sa ma relaxez sau whatever, sa nu o mai iau asa de in rau, ca in mod evident nu-i in regula. Cu mama incerc sa ma impac, parca a mers mai bine avand in vedere ca ieri si alaltaieri am mers la ea si ne-am vaicarit una alteia. Iar saptamana viitoare lansam cartea. Deci totul spre bine...

A, si ca sa nu uit...

au inceput visele cu nasterea. Delicios, azi noapte faceam cezariana undeva pe la Bran, si ma rugam de medic sa nu-mi faca incizie verticala, ca-i oribila, dupa care imi punea asistenta o branula (pe care parca am simtit-o, pe spatele palmei), adormeam si ma trezeam cu copilul, care era fetita (id-ul a inregistrat), care avea vreo 2-3 ani. Cred ca nu-mi pot inchipui un copil atat de mic cum e la nastere...

Noi batai de cap

...ca sa nu ma plictisesc. Se leaga de postul trecut, dar eram prea incantata ca am identificat alienutzul ca sa mai vorbesc si de asta. Dar cum acum e luni, deci ziua internationala a pesimismului, iata ce am mai gasit la ecografie (tot joi, cand am aflat ca pare fetita): un mic lac vascular placentar, adica o zona in care stagneaza sangele, drept pentru care... PANICA! (desi, zic ei, n-am de ce, dar ma stii). Si, iar analize, de data asta de aproape 200 de Euro bucata, si acum iar stau ca pe ace. Se vede ca o data la o luna-doua trebuie musai sa ma isterizez. Din ce mi-a zis dr. Google, treaba nu-i mare chestie, nici in cazul in care respectivul lac ar fi mai mare, nici daca ar fi mai multe, dar mie tot imi tiuie in cap alerta de trombofilie (ca pentru asta erau analizele), iar perspectiva de a trece pe anticoagulante pe o perioada nedefinita imi ridica parul maciuca in cap.
Si colac peste pupaza, nici buba de la deget nu mi s-a inchis complet.

It's a girl!

(probably) :)

Traume

Cum m-am capatuit cu un preafrumos panaritiu la degetul mare de la dreapta, azi trebuie sa ma duc sa mi-l opereze, si ma cam pipi pe mine. Am discutat cu toti medicii implicati si, har Domnului, e voie sa fiu anesteziata cu Xilina (dr. B a zis ca poate sa ma si adoarma,ceea ce, on second thought, nici nu-i o idee rea :) ). Oscilez intre a-mi fi super-groaza si curiozitatea de a vedea cum arata treaba pe dinauntru. Cred totusi ca nu ma voi uita, cine stie ce reactie stranie voi mai avea...