A trebuit, spuneam, sa-mi fac niste analize foarte scumpe care sa-mi stabileasca profilul genetic de trombofilie + analiza situatiei actuale. In fine, au iesit, si nu au fost spectaculoase (desi, ca s-o spunem pe-a dreapta, n-au fost nici prea proaste). Drept pentru care m-am speriat groaznic de n-am putut fi consolata decat dupa vreo 2 zile in care am stat acasa gandindu-ma la ce-i mai rau pentru toata lumea implicata (bebe ramas fara mancare in burta si eu cu un tromb care o ia in sus pe Siret si-mi da atac cerebral or something). Dupa ce m-am consultat insa cu 3 medici - dr. B. - care mi-a dat de la bun inceput vestea proasta si m-a bagat pe o pastila de Aspenter pe zi, pentru ca (citez) "nu-i inca cazul de heparina" -, dr. F. (da, e nou in lista) si Ro. (dr. Ro :), ca-i cardioloaga pana la urma, si-mi stie si istoricul de atacuri panicoase - m-am mai relaxat, dupa care chiar mi s-a fixat in minte ca Aspenter chiar e apa de ploaie, nu-i nimic grav. Dar, bineinteles, acum interpretez toate semnele ciudate ca semne de trombofilie (am o durere la picior, ma tine cumva, daca cumva...). De abia astept sa merg la urmatoarea ecografie, chiar daca mai am de asteptat aproape 2 saptamani, dupa cum mi-a comandat dr. B. Dup-aia urmeaza morfologica de 22 de saptamani unde vom vedea ca balerina (la ce plimbari ritmate imi face prin burta) e bine si doar ma-sa-i nebuna de legat.
Pe scurt, ca dadusem iar in niste crize de sperietura ingrozitoare: am vorbit sa ma duc la un psiholog care sa ma invete sa ma relaxez sau whatever, sa nu o mai iau asa de in rau, ca in mod evident nu-i in regula. Cu mama incerc sa ma impac, parca a mers mai bine avand in vedere ca ieri si alaltaieri am mers la ea si ne-am vaicarit una alteia. Iar saptamana viitoare lansam cartea. Deci totul spre bine...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu