No news, good news

...ca mare lucru n-am mai facut si nici nu s-a mai intamplat. E posibil sa fi simtit primele miscari, dar huiduma cum sunt, nu-s prea sigura. Nici nu sunt foarte nerabdatoare deocamdata, este un alt lucru straniu, imi inchipui un fel de relatie ca a lui Münchhausen cu crocodilul intors pe dos. Sau ca-n Dreamcatcher, cu alienii aia care... eew, nevermind. Mi-a cam crescut pofta de mancare, si nu-i a buna, avand in vedere stilul in care iau in mod normal in greutate, daramite acum. Am inceput sa devin tot mai greoaie (nu stiu ce grasa eram eu pana acum, ca faceam tot felul de giumbuslucuri fara sa ma resimt), de abia ma intorc de pe o parte pe alta in pat, daramite sa ma mai si ridic din el (porcarie de paturi moderne si ingrozitor de joase, acum as avea nevoie de un pat din ala sasesc, de sa mi se balangane picioarele cand ma asez pe marginea lui. O sa gasim noi o solutie. Altfel, azi ne-am plimbat putin prin magazine de mobila sa ne uitam cam ce se da, dar sunt inca total nelamurita, si la ce faliti suntem deocamdata, copilul asta o sa doarma intr-un cos ca Moise. Dar o sa aiba camera cu termopane si usa noua, ceea ce nu-i de colo.
Din pacate am cam rarit-o cu plimbarile pe jos pana la scoala, folosesc doar drumul de intors si doar de 2 ori pe saptamane, in rest cu masina sau autobuzul, dupa episodul ala de acum 2 saptamani, cand am ramas fara aer langa hotelul Novotel, de a trebuit sa ma sprijin intr-un stalp cateva minute ca sa nu cad jos.
Foarte stranii reactii are corpul meu, nu-l mai recunosc deloc, deloc. Iar acum, colac peste pupaza, mi s-a umflat un deget, am facut o infectie destul de nasoala (si asta din cauza domnului, care tot face misto de mine ca-s prea ipohondra, deci cand mi-a intrat gogeamitea aschia in deget n-am mai zis nici pas, am dat cu spirt si am sperat sa-mi treaca). Acum, cu 3 saptamani mai tarziu, am facut panaritiu care trebuie operat (a se citi taiat buricul degetului si evacuat puroiul) si se pare ca n-am voie sa-mi faca anestezie, ci doar o racire a degetului cu nu stiu ce super spray. Oricum trebuie sa ma antrenez pentru dureri hardcore, deci yay for masochism.

Asta sa fi fost?

Na, ca a venit si afirmatia aia dubioasa, pe care nici nu stiu unde s-o incadrez, cum s-o primesc, cum sa raspund la ea. Iat-o:

Trebuie ca va simtiti foarte implinita acum, nu-i asa?

Recunosc, m-a blocat. Mai ales ca venea din partea cuiva care nu ma cunoaste nici un pic, cu care am vagi relatii profesionale, deci...wtf? Dupa ce m-am despartit de persoana respectiva, chiar am inceput sa ma intreb care-i faza cu implinirea? Adica faci ceva, dupa care esti hiper self sufficient si poti sa zaci in fata computerului sa te uiti la seriale pentru tot restul vietii ca oricum ti-ai implinit menirea? (cred ca am facut asta dupa ce mi-am dat doctoratul, oricum :) ). Dupa care, sa ma ierte domnisoara/domnisorul de la purtator daca va citi vreodata randurile astea, am inceput sa ma intreb daca treaba cu sentimentul de plafonare din ultimii ani n-a contribuit cumva la producerea ei/lui. In fond, am facut toata viata lucrurile ca la carte. Cu mici devieri, dar la o privire de ansamblu, ca la manual. Drept pentru care si sarcina asta trebuie ca a fost in plan, numai ca acum ce mai contine planul?
In fine, pana la urma ma simt sau nu implinita? Ieri am fost la niste prieteni de-ai domnului, cu 2 bucati copii cam galagiosi (chiar nu-mi plac copiii - ai altora!) si vai ce mi-au mai auzit urechile, vai ce o sa vi se schimbe viata, vai ce n-o sa mai fie totul la fel (totul spus pe un ton civilizator-moralist). Fuck off. E o evolutie, nu-i o schimbare. Altfel pot sta la computer si ma uita la seriale pana in mormant.

I'm going slightly mad

Asta ca o concluzie fireasca a postului de mai inainte. Am niste reactii absolut sinistre, mai ales cand mi se intampla diverse chestii care - pare-se - sunt amplificate de sarcina. In ultima vreme obosesc foarte repede, ba acum cateva zile am ramas fara aer pe drumul spre scoala, de m-am proptit intr-un stalp hiperventiland de spaima. Sau acum vreo ora am mancat si eu, ca fetele, niste castraveti murati, ca balesc numai cand ma gandesc la ei, iar acum mi s-a umflat limba si mi-au aparut niste bubite dubioase pe ea, drept pentru care am intrat in crize ca o sa mi se umfle limba si n-o sa mai pot respira. L-am sunat pe dr. P (e 10 seara), mi-a zis ca-i de la castraveti si sa fac gargara cu ceai de musetel. Drept pentru care domnul, plin de tact, a zis ca in ritmul asta poate n-ar fi rau sa imi caut un psiholog. Haha, o sa ajung ca mama, o sa ajung ca mama, o sa ajung ca mama, o sa ajung ca mama, o sa ajung ca mama, o sa ajung ca mama, lalalala...

Baby blues

Sunt zile in care sunt pur si simplu deprimata, cand ma simt prost fizic, ma dor tot felul de chestii si corpul mi se modifica din mers de parca-l si aud schimbandu-se, si si mai prost cand mi se spune ca-s prea panicoasa si ca o sa ajung ca mama. Sau cand aud tot felul de tampenii spuse de self sufficient idiots cu titlu de valoare absoluta si stau si ma intreb ce dracu caut in conversatiile alea, treaba lor, sa faca ce vor, it's their life, I shouldn't care. Cred ca nu sunt de fapt decat accese de invidie, accese de egoism amplificate hormonal sau nu si ma simt de cacat ca cine stie cum o sa evoluez si ca o sa-mi fuck up copilul mai rau decat am fost eu fucked up la vremea mea. Si ca-s prea batrana si ca o sa innebunesc cand o sa-i caut gradinita si scoala si meditatori si ore de pian, pentru ca ceilalti le vor avea aparent cu atata usurinta, iar eu voi fi unfit pentru ca am trecut prin atatea cacaturi incat am obosit sau pur si simplu nu mai am chef sa vreau ce-i mai bun si chiar daca reusesc sa-i dau tot ce mi se pare ca va fi bun, va veni cineva imediat sa-mi starpeasca bucuria din fasa.

Hello, sugar!

De fapt, glucoza, nu zahar. Pentru ca sunt supraponderala, provin din neam de diabetici si pentru ca-s batrana - 32 de ani, the horror! (dar probabil mai mult din primul motiv), dr. B m-a pus sa-mi fac testul de toleranta la glucoza. Cu 75 g de glucoza pudra, pe care am amestecat-o intr-o cana si a trebuit s-o beau pe stomacul gol, osciland permanent intre a bori si a nu bori (pentru ca daca as fi borat ar fi trebuit sa o iau de la cap). Cum dr. B a zis ca putem face testul si acasa cu un glucometru, si cum stiam cam care e drillul de la tata, am hotarat sa ne luam unul, "sa fie" ("ca nu strica", "oricum tot pe acolo ar fi costat si analizele la cabinet" = de fapt: "e aiurea sa stai 3 ore la spital pentru 3 recoltari separate de sange, really"). Asa ca azi am reusit performanta (pentru cine ma cunoaste, e clar ca-i o performanta!) sa ma intep singura in deget de 2 ori deja, iar acum pierd vremea si astept sa se faca 12 sa ma mai intep o data. Am progresat destul de mult in ultima vreme, auzi, sa reusesc sa-mi pun singura lentile de contact (buex, contact direct cu ochiul!), sa ma duc de bunavoie la analize (injectie fara sa trezesc tot spitalul?), sa ma fac singura sa sangerez? I'm growing up!