Trebuie ca va simtiti foarte implinita acum, nu-i asa?
Recunosc, m-a blocat. Mai ales ca venea din partea cuiva care nu ma cunoaste nici un pic, cu care am vagi relatii profesionale, deci...wtf? Dupa ce m-am despartit de persoana respectiva, chiar am inceput sa ma intreb care-i faza cu implinirea? Adica faci ceva, dupa care esti hiper self sufficient si poti sa zaci in fata computerului sa te uiti la seriale pentru tot restul vietii ca oricum ti-ai implinit menirea? (cred ca am facut asta dupa ce mi-am dat doctoratul, oricum :) ). Dupa care, sa ma ierte domnisoara/domnisorul de la purtator daca va citi vreodata randurile astea, am inceput sa ma intreb daca treaba cu sentimentul de plafonare din ultimii ani n-a contribuit cumva la producerea ei/lui. In fond, am facut toata viata lucrurile ca la carte. Cu mici devieri, dar la o privire de ansamblu, ca la manual. Drept pentru care si sarcina asta trebuie ca a fost in plan, numai ca acum ce mai contine planul?
In fine, pana la urma ma simt sau nu implinita? Ieri am fost la niste prieteni de-ai domnului, cu 2 bucati copii cam galagiosi (chiar nu-mi plac copiii - ai altora!) si vai ce mi-au mai auzit urechile, vai ce o sa vi se schimbe viata, vai ce n-o sa mai fie totul la fel (totul spus pe un ton civilizator-moralist). Fuck off. E o evolutie, nu-i o schimbare. Altfel pot sta la computer si ma uita la seriale pana in mormant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu