Pentru ca (teoretic) mai e putin...

...iar mie mi-e in continuare foarte frica de nastere, am hotarat sa fac o lista cu chestiile pe care de abia astept sa le fac dupa ce se naste pitica (exceptandu-le pe cele strict legate de ea, pentru ca de abia astept sa fim in trei, se intelege):

1. oricat de grasa eram inainte, de abia astept formele de atunci, sa imi vad si eu varful picioarelor, sa nu imi mai vad balonul asta urias si plin de vergeturi primul lucru cand ma trezesc de dimineata.
2. sa respir normal, sa inghit normal, sa diger normal.
3. sa ma pot misca normal, nici nu mai stiu cum e. sa merg sa inot, sa ma plimb prin magazine ca sa-mi iau haine, nu ca sa ma misc ca-i bine pentru sarcina si in aer liber nu pot respira, pentru ca nu-i conditionat!
4. sa ma mai relaxez, sa nu mai imi treaca prin cap la fiecare 10 minute ca o sa mor
5. sa fac sex, sex, sex, ca nici nu mai tin minte ce e aia (protejat, se intelege, cred ca o sa vorbesc cu dr. B sa gasesc ceva de protectie pe termen mai lung decat prezervativele)
6. sa reluam roadtrip-urile, sa mergem la Bran, la mare, in Germania, in trei, in cinci (sa nu uitam de cei 2 catzei, nu?), nu conteaza, doar sa iesim odata din casa!
7. vin! mancare buna si cruda! o, daaaa...
8. am mai zis de sex, nu?

Egoist, pentru ca daca eu o sa fiu bine, toata lumea din jurul meu o sa fie bine...

Parti bune

Stiu, am tot zis ca nu imi place sa fiu insarcinata, ca mi-au luat alienii corpul si fac tot felul de experimente pe el, dar cateva chestii au fost misto. Eva, Suesste, tu n-ai nicio vina, ma-ta-i nebuna. Prima chestie misto: factorul egalizator al burtii. Nu mai sunt grasa, sunt gravida. O sa redevin grasa cat de curand, dupa care, Doamne ajuta, o sa incerc sa slabesc in ritmul in care slabesc si celelalte foste gravide. Ce o sa ma fac fara burtoi? O sa ma mai pot freca pe burta fara sa am un bebe in ea fara sa zica lumea ca a innebunit grasa? A doua chestie misto: pe alocuri, am reusit sa lay back and relax. Am putut sa ma miortai, desi lumea mi-a cam luat-o in nume de rau, mai ales astia apropiati, despre care aveam o cu totul alta parere. Mi s-a spus ca-s puturoasa, ca sufar de mania persecutiei (sora cu paranoia) si ca-s de un egoism de nedescris...

Recolta de octombrie, care va fi de fapt de septembrie

...ca asa ne-a zis dr. B la ultima vizita. Pe 6 septembrie va fi urmatoarea intalnire, bebelina are deja 2600 g, e mai mare cu aproape 2 saptamani decat varsta calculata cu calendarul. Am fost scoasa de pe Aspenter, probabil ca in vederea nasterii iminente (brrrr), cine-mi explica si mie, nu stiu. Municipalul inca nu s-a deschis, dar cica vom avea consultatii si acolo, deci voi avea timp de acomodare, macar putin. In continuare mi se cam rupe de nastere, nu prea inteleg how come, cunoscandu-ma, poate si-a facut, in sfarsit, efectul magneziul. Altfel, sunt cam parasita, asa... Domnul a devenit chiar agasant cum i se frange lui ca eu nu pot dormi, ca bebe Eva se invarte furios prin burta, iar el n-are nici cea mai mica curiozitate sa vada, sa puna mana, sa se intereseze, sa nu mai vorbim ca trebuie sa ma rog de el sa imi dea o mana sa-mi ridic corpul de balena de pe canapea sau din scaunul de masina. Ma descurc, nu-i vorba, dar dureaza aproximativ 15 minute pana ma mobilizez. Asta e, sa speram ca dupa ce se materializeaza copilul va fi mai interesat. Daca nu... well, I'm kinda screwed.

Bilant provizoriu 1

Privind retrospectiv, de-a lungul sarcinii am avut si... n-am avut sprijin. Am avut sprijin tehnic, am fost carata la doctor, n-a trebuit niciodata sa ma duc singura la analize, cat am stat la mama au fost intinse rufele spalate pentru mine.
Dar sprijin moral? De cand am aflat si am anuntat ca a aparut Eva in peisaj, reactiile s-au succedat de la "ca n-oi fi singura care e gravida" si pana la "eu am nascut de 2 ori si n-am avut nici pe dracu". Ceea ce e de cacat (sorry bebe, mama vorbeste ca porcu', invata-te), mai ales ca am fost prima din familie cu sarcina la vedere, deci nu se poate zice ca lumea s-ar fi plictisit deja. Ca s-a nimerit sa mai fie inca aproximativ 6700 de gravide in acelasi timp cu mine mi-a sabotat buna dispozitie inca de la inceput, la fel si micile probleme cu care m-am confruntat, sa nu mai vorbesc de atacurile paralizante de spaima, provocate, evident, de lipsa de empatie din jurul meu coroborata cu nesiguranta constanta de care m-am lovit la fiecare simptom mai ciudat si neaplaudat decat cu cate un "hai ca n-ai nimic, e normal in sarcina" (eventual spus de un barbat care n-a stat in viata lui langa o gravida.